Se afișează postările cu eticheta Brațul de Fier Giurgiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Brațul de Fier Giurgiu. Afișați toate postările

miercuri, 5 mai 2010

Basarabia murdarită de manipulare

„Aduceţi tinerii la noi, ca să nu devină cumva liberali sau naţionalişti. Să vină aici ca să-i salvam!” (Vladimir Voronin)

Cine a urmărit lucrările Congresului al V-lea al „comsomoliştilor moldoveni”, asociaţi în Uniunea Tineretului Leninist, respectiv aripa tânără a PCRM - întâlnire desfăşurată sub înaltul patronaj al lui Vladimir Voronin -, a trăit impresia unor scene suprarealiste. În ritmurile celebrei Internaţionale Comuniste, interpretată pătimaş în limba rusă de către participanţi, tineretul comsomolisto-voroninist a ascultat cuvintele înălţătoare ale liderilor PCRM. Tot în „limba de stat” a Federaţiei Ruse, tinerilor cu tricouri roşii li s-a prezentat un veritabil proiect prin care „tânăra gardă” să se „salveze” şi împlinească cu adevărat, dar nu în interiorul unui proiect comunist internaţionalist - aşa cum i s-ar fi cerut cu vreo 90 de ani în urmă -, ci în unul local şi bine precizat: „proiectul moldovenesc”.

De la „Concepţie...” la „Proiectul moldovenesc”

Paradoxul este numai aparent. În realitate, PCRM nu mai este de ceva vreme purtătorul idealurilor comuniste şi internaţionaliste de odinioară, ci vehiculul unui discurs vechi, turnat însă după 1991 în cadre noi. Iar ideea axială a proiectului poartă un singur nume: „naţionalism moldovenesc” (de extracţie sovietică). Acesta este tabloul real al dezbaterii politico-identitare la care asistăm în stânga Prutului. În realitate, întregul proiect moldovenist inventat în 1924 (după cum demonstrează şi recenta lucrare a lui Gheorghe Cojocaru, „Cominternul şi originile moldovenismului”) funcţionează astăzi pe scenariul unui proiect naţionalist derulat şi urmat cu perseverenţă. Citit atent, acesta a fost elementul cel mai consecvent din proiectul politic al comuniştilor strânşi în jurul lui V. Voronin. Declanşarea diferitelor strategii de construcţie identitară după 2001 nu are nimic spontan. Cine îşi mai aminteşte de proiectul legii numit „Concepţia politicii naţionale de stat a RM”, publicat pe 25 iulie 2003, în oficiosul guvernamental „Moldova Suverană”? Era un proiect de lege iniţiat de preşedintele Voronin, care avea o evidentă legătură cu „Dicţionarul moldovenesc-românesc” al lui V. Stati, lansat la Chişinău, în aceeaşi zi, în ziarul partidului de guvernământ, „Comunistul”. Ideea de bază a textului, după care respectiva „Concepţie” lupta împotriva forţelor „de orientare naţionalistă” - româneşti, fireşte - era un veritabil sofism şi ea a fost denunţată ca atare: căci „Concepţia” lui Voronin de ieri - precum şi „Proiectul moldovenesc” de azi - îşi propunea, explicit, să impună un stat, o limbă, o etnie etc. reprezentând, după toate normele sociologiei naţiunii şi naţionalismului, chintesenţa unui program naţionalist, în ciuda lipsei de consistenţă şi a „argumentaţiei” pe care se baza. Pentru autorii „Concepţiei” de ieri şi a „proiectului moldovenesc” de azi, a fi „naţionalist moldovean” nu e naţionalism, dar a susţine limba, naţiunea şi etnia română... da! Ceea ce este cel puţin inconsecvent! Utilizarea atributului cu conotaţii negative - naţionalist - doar pentru ceea ce înseamnă „românesc” nu este, în fond, decât o tehnică de propagandă sau proba unei confuzii majore care fundamentează aceste documente sau practici. Această confuzie gravă persistă încă nu doar în societate, dar şi la nivelul percepţiilor politicienilor şi experţilor - inclusiv cei occidentali - faţă de evoluţiile din RM.

Naţionalismul bun şi naţionalismul rău

În realitate, disputele identitare la care asistăm în stânga Prutului sunt, aşa cum sugeram, continuarea unei confruntări mai vechi, deocamdată neostoite. Cum şi când se va epuiza această confruntare, vom vedea. Dar dificultăţile unui „proiect moldovenesc” de genul celui propus în laboratoarele PCRM-ului rămân greu de surmontat, în ciuda aparatului propagandistic pus în mişcare. Vom convoca aici opiniile a doi reputaţi cercetători occidentali ai zonei care nu pot fi în niciun caz acuzaţi de „naţionalism românesc” şi al căror avertisment nu poate fi ignorat. „În statul multinaţional al Imperiului sovietic, tendinţa rusească în direcţia statului centralizat a intrat în coliziune cu renaşterea conştiinţei naţionale a mai mult de o sută de minorităţi din republicile autonome. În cazul Republicii Moldoveneşti, raportul dintre crearea statului şi crearea naţiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea naţională, cât şi cea statală, erau creaţii artificiale (subl. n.). Naţiunea moldovenească fusese inventată de ruşi pentru a preveni (re)naşterea unei conştiinţe naţionale româneşti la populaţia basarabeană” (Wim van Meurs). Iar Charles King pune punctul pe „i”: „Ideea că moldovenii sunt o naţiune distinctă, în sensul obişnuit al cuvântului, e problematică astăzi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar dacă a fost numită mult timp moldovenească de locuitorii din zonele rurale şi este în continuare numită astfel în Constituţia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorată a istoriei mai largi a latinităţii răsăritene, regiune ce se întinde de la pădurile Transilvaniei şi dealurile Bucovinei, în nord, până la Câmpia Dunării şi Marea Neagră, în sud, şi până la dealurile rotunde şi stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, au aparţinut României Mari apărute după primul război mondial şi distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astăzi nu au reuşit să se afle în acelaşi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba şi tradiţiile folclorice provin incontestabil din aceleaşi rădăcini. Eroii naţionali şi marile personalităţi dintr-o regiune sunt, cu siguranţă, recunoscute şi în cealaltă. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astăzi două state „româneşti” în Europa de Est, chiar dacă ambele adăpostesc şi multe alte minorităţi etnice - unguri, ucraineni, ruşi, romi şi turci”.

În ciuda acestor dificultăţi, „proiectul moldovenesc” insistă să îşi aroge, fie şi tacit, discursul moldovenist etnicist, cu pretenţii de legitimare istorică de… 650 de ani, asumându-şi nonşalant şi, nu o dată, ridicol, istoria întregii Moldove medievale. Asta, cu riscul suprapunerii masive pe discursul identitar românesc, mult mai bine plasat geografic (2/3 din teritoriul Moldovei medievale se află în România) şi istoric (capitala, simbolistica voievodală etc.) pentru a revendica el moştenirea etnosimbolică a unui teritoriu - Moldova medievală - constitutiv al Vechiului Regat şi, ulterior, al României Mari.

Bătălia identitară şi alegerile anticipate

Astăzi, eventualele alegeri anticipate vor readuce pe scenă (şi) această confruntare, cu atât mai mult cu cât Bucureştiul devine acum o miză publică eliberată şi tot mai importantă. Confruntarea dintre cele două proiecte identitare este reală şi concretă, mai ales în ochii celor care vor să le privească maniheist şi exclusivist. Sub simbolistica generală a plasării geopolitice între Est şi Vest, se ascunde, de cele mai multe ori, raportarea la proiectul identitar românesc, chiar dacă nu toţi actorii politici sunt dispuşi să recunoască asta. Este o dimensiune esenţială în perceperea corectă a realităţilor din stânga Prutului şi care desluşeşte multe evoluţii aparent obscure de pe scena politică de la Chişinău.
Sursa: Timpul

luni, 29 decembrie 2008

Protestul lui Gheorghe Briceag și somnul său printre fericiții eroi

Bătrânii noștri au curajul de a vorbi.
Pentru tinerii de astăzi este o rușine să ieși cu o pancardă să te exprimi. Astfel, tăcerea altora îi înfundă pe cei ce vorbesc.

Protestul lui Gheorghe Briceag
Pe data de 17 august, bălţenii au petrecut în ultim drum pe Gheorghe Briceag, un mare patriot şi martir al neamului românesc. S-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani. Un aprig luptător împotrivă autorităţilor comuniste şi cunoscut apărător al drepturilor omului, al limbii române şi al valorilor naţionale, Gheorghe Briceag a fost condamnat în anii ’40 de puterea sovietică la zece ani de Gulagul stalinist şi la şapte ani de exil, pentru crearea unui grup de rezistenţă antibolşevică în Basarabia.
Eu, fiind de mai mulţi ani preşedinte al organizaţiei municipale a Partidului Social-Liberal, am avut fericita ocazie de a-l cunoaşte personal pe acest domn în calitate de participant şi ca invitat la diferite manifestări, organizate de partidul nostru. Omagiu ultimului dizident, Gheorghe Briceag În 2004 autorităţile comuniste din municipiul Bălţi au primit o decizie de a reinstala monumentul lui Lenin în piaţa centrală. Si noi, adică reprezentanţii opoziţiei, împreună cu o parte de consilieri ai consiliului municipal ne-am adunat la o conferinţă de presă şi în faţa reprezentanţilor mass-media am declarat constituirea Comitetului Anti-Lenin, preîntâmpinând conducerea oraşului, că începem pichetarea locului unde urma să fie pus monumental dacă nu va fi anulată decizia. Dl. Briceag a avertizat autorităţile municipale că se va autoincendia dacă statuia „tătucului” va fi readusă din nou în centrul Bălţului, Republica Moldova.După aceste evenimente au urmat multe zile de luptă, noi fiind doar o mână de oameni. Ne adunaserăm în jurul d-lui Gheorghe, care, neuitându-se la vârsta foarte înaintată şi la căldura cumplită, n-a părăsit locul, fiind pilonul acestei acţiuni. Protestatarii erau supuşi permanent unor atacuri verbale din partea diferitelor grupări. Poliţia municipală a trecut la acţiuni concrete în vederea stopării protestelor. Bunăoară 3 persoane au fost reţinute de poliţie deoarece împreună cu alţi 30 de susţinători s-au postat în faţa camionului ce aducea ciment, care urma să fie folosit la lucrările de reinstalare a monumentului. Eu şi fiul meu am fost printre cei trei reţinuţi de bravi poliţişti bălţeni. Vreo 40 de poliţişti au îngrădit accesul protestatarilor la locul unde urma sa fie reinstalată statuia. Gheorghe Briceag a declarat că un ofiţer de poliţie l-a obligat să dea explicaţie în scris în care să argumenteze pentru ce protestează atâtea zile la rând. Gheorghe Briceag era gata atunci să-şi dea foc, dacă acest monument urma să fie reinstalat. Omagiu ultimului dizident, Gheorghe Briceag Pentru acest act de curaj, lui Gheorghe Briceag i-a fost acordat Premiul Homo Homini (,,Premiul pentru Demnitate Umană”), fiind unicul reprezentant al Republicii Moldova decorat cu această distincţie şi al şaptelea din lume.

Ne-a părăsit un om de mare valoare. Gheorghe Briceag, supranumit „ultimul disident” din Republica Moldova, a fost înmormântat în partea veche a cimitirului din Bălţi. Dumnezeu să-l odihnească!

JURNALIST:
Liudmila Ialau

SURSA:
http://ziaruluniversul.ro

Mulțumim jurnalistei pentru atitudinea cu care a tratat acest subiect și redactorului șef care a fost de acord cu publicarea acestui articol.
ONOARE SI PATRIE